Marcel Bejgu pictor

Despre Marcel Bejgu

„Nu-i în această atitudine contemplativă nici o tendinţă disimulatorie, cum s-ar părea la o privire mai superficială, cât manifestarea unei anumite pudori în emisia plastică. Privind pictura lui Marcel Bejgu, nu se poate să nu simţi gustul nepervertit al pământului săvârşit în rod şi al frumuseţii fără fard pe care o naşte lumina apusului printr-o rarişte de pădure atinsă de bronzurile toamnei.
O bonomie adâncă şi etern plăcută simţurilor este această curgere a imaginilor şi culorilor de sub pensula pictorului. Şi, nu o dată, mi l-am închipuit pe artist rostindu-se în delicatele sale notaţii plastice cu etnosul cărărilor sadoveniene.”
Corneliu Antim

„Pictura lui Marcel Bejgu înregistreză natura sub unghiul strictei vizualiăţi ca echivalent al adevărului ei. Refuzând orice speculaţie asupra relaţiei om-natură, pictorul se menţine cu o hotărâre, din care ne lasă să discernem mai mult candoarea vădită la asumarea fără rezerve a unei convingeri, în limitele firescului. Evident, el cultivă peisajul ca pe o specie tradiţională, dar în acelaşi timp caută în el şansa de a întâlni, eliberat de prejudecăţi şi ticuri stilistice, eterna încântare a înconjurătorului.”
Cornel Radu Constantinescu

„Cât priveşte culoarea, aceasta este când transparentă şi diafană – ca în peisajele de iarnă, în flori şi în câteva apusuri la maluri de ape – când densă şi senzuală, precum în acele minunate „portrete” de arbori sau de pădure. Aici pictorul respiră în plină atmosferă şi viziune andreesciană. Şi, probabil că în aceste pânze, Bejgu îşi dă întreaga sa măsură, datele picturalităţii sale întrunind valori maxime.”
Corneliu Antim

„Expoziţia lui Marcel Bejgu este deosebită, este o mare bucurie pentru mine, căci, fiind în anotimpul toamnei, lucrările expuse se bucură de romantismul acestui anotimp – sunt lucrări calde şi pline de poezie.”
Ovidiu Paştina

„Marcel Bejgu se vădeşte a fi, neîndoios, o natură lirică, un artist fascinat de posibilitatea integrării noastre spirituale în natură. Dar, demn de remarcat, el nu flatează natura, înfrumuseţând-o – dacă acest lucru ar fi cu putinţă, - inutil şi artificial, după cum nu flatează nici predispoziţiile sentimentale ale omului în faţa peisajului. Lirismul lui se plasează în orizontul obiectivei consemnări, de o manieră picturală, aptă să iradieze multiple sugestii, să capteze ecourile şoptite şi tulburătoare ale lumii vii în care trăim.”
Cornel Radu Constantinescu